You are here: Home
M-am tot gândit ce aș vrea să obțin de la acest site si de unde să încep cu „poveste din spital”. Cu siguranță că nu mă aștept ca acest site să „revoluționeze” sistemul medical din România și nu aș îndrăzni să-mi propun acest lucru, dar cred și sper, că experiența mea și a altora, ar putea să-i ajute și pe alții, care se confruntă cu aceleași probleme, să treacă mai ușor peste ele. Nu mă interesează să dau nume de medici, asistente medicale, infirmiere, căci, practic indiferent că numele lor este „Popescu”, „Ionescu”, etc., importantă este atitudinea lor față de pacienți și nu în ultimul rând, față de meseria pe care și-au ales-o.
Deși am doar 34 de ani, „confruntarea” mea cu spitalele din România a început de câțiva ani buni. Și, încercam să-mi amintesc exact care a fost prima mea experiență într-un spital din România, dar apoi mi-am zis, ca nu are niciun rost să relatez exact anul și ziua în care mi-am dat seama cum funcționează sistemul medical românesc, așa că voi descrie câteva experiențe trăite de mine și de familia mea, unele cu un final fericit și atunci cu toate neajunsurile, vezi sistemul medical cât de cât eficient și unele cu un final nefericit și atunci, parcă resimți și mai acut neajunsurile acestui sistem și „mizeria umană”.
Iată că am ajuns și la acest spital, dar nu este ultimul pentru că experiența mea cu spitalele din România nu se oprește aici. În urma unei tomografii, al cărei rezultat nu era favorabil pentru noi, în sensul că s-a descoperit o tumoare la creier a trebuit să mergem de urgență în București. Trebuia să ajungem la un medic neurochirurg pentru a realiza operația. Tot întrebând în stânga și în dreapta am aflat numărul de telefon al unui medic din Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare din cadrul Spitalului Bagdasar-Arseni. Deși l-am sunat sâmbăta (deci în timpul lui liber) a fost destul de deschis, în sensul că mi-a zis că mă așteaptă la el acasă cu analizele să vadă despre ce este vorba. Duminică am fost la el acasă, i-am spus ce problemă am și mi-a zis că mă așteaptă luni la spital, împreună cu pacientul. Operația trebuia să se realizeze cât mai repede pentru că starea pacientului nu se ameliora, ci din contră se agrava. Simptomele erau: dureri foarte mari de cap, însoțite de vomă și pierderi de echilibru. Așa că, cei care manifestă astfel de simptome trebuie să se prezinte de urgență la medic, întrucât dacă ele persistă (în cazul nostru aceste simptome nu au încetat timp de 2 luni) situația este posibil să se agraveze și să necesite intervenția de urgență.
M-am tot gândit cu ce aș putea să încep și cum ar fi mai util să arate acest „ghid” privind infertilitatea cuplului și pașii pe care un cuplu trebuie să-i urmeze pentru a diagnostica această „boală” și pentru a spori șansele de a avea un copil. Asupra faptului că, infertilitatea poate fi considerată sau nu o boală, nu pot să mă pronunț eu, dar, cu siguranță, infertilitatea are o puternică încărcătură emoțională și trebuie privită ca o problemă care afectează cuplul.
Cred că postura în care mă aflu de aproximativ 5 ani, respectiv aceea de „candidat la statutul de părinte”, îmi conferă dreptul de a avea o opinie obiectivă asupra acestei probleme și mai mult, pot furniza câteva informații utile, care pot ghida și alte cupluri prin acest labirint al încercării de a găsi o explicație la situația în care se află.
O altă experiență este cu Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie Ana Aslan. Am încercat pentru bunica mea, care avea pe lângă problemele cu inima și o altă problemă mult mai stringentă numărul redus al globulelor albe sau leucocitelor din sânge în momentul în care nu se mai putea ridica din pat diverse alternative. Am luat legătura cu medicul de familie, am sunat la salvare, care a venit nimic de zis, dar când i-am spus care este vârsta bunicii nu s-au grăbit să ajungă și mi-au zis că nu știu ce să-i facă și că la vârsta ei nici spitalul nu este o soluție.
La spitalul Floreasca lucrurile stau altfel, deși din punct de vedere al șpăgii nimic deosebit. De ce zic un pic altfel, pentru că aici într-adevăr întâlnești cazurile cele mai complicate și urgente, pentru că este spitalul de urgență și toate cazurile care nu se pot rezolva la spitalele din provincie sau în alte spitale sunt repartizate aici. Astfel, chiar dacă dai bani, tot poți să aștepți ore în șir în fața unui cabinet medical sau la coadă la internări.
Voi încerca să prezint situația din spitalele pe unde am fost, astfel încât și dumneavoastră să puteți avea un punct de plecare, un reper în ceea ce privește „tarifele neoficiale” practicate de personalul medical din spitalele respective.