Poveste din Spital

Statistics

Users
6
Articles
11
Articles View Hits
16296
×

Notice

SMTP Error! Could not authenticate.

Și acum și o poveste cu final fericit - confirmarea unei sarcini

Iată că au trecut aproape 2 ani de când am încercat și procedura cu decongelarea embrionilor, procedură de asemenea, nereușită și pot să afirm că există „minuni” sau mai bine zis sunt anumite momente în viața fiecăruia dintre noi când se întâmplă lucruri pentru care nu avem nicio explicație logică, lucruri pe care trebuie să le luăm așa cum sunt și să ne bucurăm pe deplin de ele.
După procedura FIV eșuată (respectiv, implantarea celor 2 blastociști) și decongelarea embrionilor (tot 2 blastociști) și după alte vreo 6 luni, am decis să încercăm și un alt medic și astfel am ajuns la Clinica Medlife. Aici am întâlnit un medic deschis, receptiv și ceea ce pentru noi a contat cel mai mult, a fost faptul că puteam să păstrăm legătura cu el pe email, telefon și astfel să putem comunica în timp util despre orice, tratament, eventuale programări, eventuale probleme întâmpinate. Nu mi s-a întâmplat să nu răspundă la vreun email, nu scrie o întreagă poveste, este scurt și la obiect.
A analizat toate investigațiile medicale pe care le-am făcut până atunci, m-a examinat și el, am făcut și o histeroscopie, deși mai făcusem una înainte și concluzia lui a fost mai mult sau mai puțin similară cu a celorlalți medici, nu avem vreo problemă medicală, nici eu, nici soțul meu și la rândul lui ne-a recomandat încă un FIV, în speranța că de data asta poate „mâna lui” ca să zic așa îmi va purta mai mult noroc.
Am început procedura de stimulare ovariană, care a urmat de data asta un alt protocol medical, dar care în sine presupune aceleași tratamente hormonale (injecții și pastile la ore exacte), mai mult sau mai puțin plăcute, aceleași monitorizări ecografice, analize, etc.
A urmat și ziua puncției, extragerea ovocitelor, așteptarea ca totul să fie ok, respectiv, în cazul meu, cele două zile de așteptare, căci a treia zi medicul embriolog împreună cu medicul ginecolog mi-au comunicat că doar 2 embrioni din cei 7 sunt de calitate foarte bună și unul de calitate bună și că, recomandarea lor este să-i transfer la 3 zile și nu la 5, căci dacă nu am cel puțin 3 embrioni de calitate foarte bună, ei nu recomandă păstrarea lor până la stadiul de 5 zile (blastocist).
Am fost un pic dezamăgiți căci data trecută am avut practic 4 embrioni care au ajuns la stadiul de 5 zile (doi de calitate foarte bună și 2 de calitate bună) și practic nu s-a întâmplat nimic, deci statistic acum aveam șanse și mai mici. Și totuși statistic este și va rămâne statistic, căci experiența fiecăruia, norocul fiecărui cuplu, șansa lui nimeni nu o poate contabiliza în niște cifre.
A urmat procedura de embriotransfer. Am transferat 3 embrioni și apoi a urmat lunga așteptare de 2 săptămâni, care par ani, nu zile și alte tratamente prin care să ajuți corpul să susțină și să fixeze o eventuală sarcină. Cu o seară înainte să fac analiza sângelui pentru a vedea dacă sunt sau nu însărcinată am avut o ușoară sângerare, sângerare care a fost suficientă pentru ca toate suspiciunile mele privind o nereușită să capete și mai mult contur. Deja îmi acceptasem soarta și de data asta, ca să zic așa și nici nu am vrut să mai aud de o eventuală analiză de sânge, fiind sigură că urmează să-mi vină menstruația și că nici de data asta „șansa” nu a fost de partea noastră. Deși, sângerarea s-a oprit peste noapte, tot nu mai credeam în eventualitatea unei sarcini. Totuși, a doua zi de dimineață am mers la o clinică și am făcut un test de sânge. Rezultatul a fost de 950, un 950 care mie nu îmi spunea nimic, deși după fiecare procedură am făcut un astfel de test și de fiecare dată rezultatul a fost mai mic decât 0, dar nu vroiam să-mi fac nici un fel de iluzii. Soțul meu a întrebat în stânga și dreapta, inclusiv medicul meu și rezultatul a fost că da, sunt însărcinată. Nu îmi venea să cred că aproximativ după șase ani de încercări mi se confirmase o sarcină.
Au urmat alte perioade de frământări și întrebări fără răspuns, oare se va fixa, oare organismul va accepta sarcina, dar nimic parcă nu se compara cu bucuria resimțită, cu mulțumirea aia sufletească că da, se poate, iar în acel moment pentru noi faptul că ni s-a confirmat că acest lucru este posibil era mai mult decât puteam spera. La prima ecografie ni s-a confirmat că vom avea gemeni, doi din cei trei embrioni transferați s-au prins, ceea ce nu putea decât să ne confirme și mai mult că se poate.
Acum sunt în 5 luni, se pare că vom avea un băiețel și o fetiță și deși multe lucruri în evoluția acestei sarcini nu depind de noi, suntem încrezători că dacă s-au lăsat așteptați atâta timp, cineva acolo sus ne iubește și totul va decurge normal, iar ei vor fi sănătoși.
Practic expresia „a trece de la agonie la extaz” ni s-a aplecat perfect.
De asemenea, un sfat sau de ce nu, o realitate pentru cuplurile care încearcă să aibă bebeluși este acela că, atunci când mai ai o șansă, fie ea cât de mică, nimic nu este pierdut, credeți în șansa voastră, în voi, în ceva mai presus de voi, de logică, de rațiune și poate mâine, poimâine, veți fi voi în locul nostru.

Comments   

0 #1 buy cialis 2019-10-17 01:43
You can certainly see your skills in the article you write.

The arena hopes for more passionate writers such as you who are not afraid to mention how they believe.
All the time follow your heart.
Quote

Add comment


Security code
Refresh

Copyright © 2014 Poveste din Spital. All Rights Reserved.